„CRESC la bibliotecă” - „Istoria Citită”

Miercuri, 13 Septembrie 2017
„Istoria Citită”

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin vă aduce la cunoștință inițierea celui de al doilea segment de activități, „Istoria Citită”, în cadrul proiectului „CRESC la bibliotecă”, programat joi, 14 septembrie 2017. Proiectul este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național și este implementat de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu bibliotecile județene Caraș-Severin, Dolj și Sălaj. Scopul proiectului nostru constă în conștientizarea unui grup de copii și tineri din medii defavorizate asupra semnificațiilor și valorilor Centenarului României Moderne.

Organizat în continuarea atelierului interactiv de istorie și a celui vizual (care au avut loc marți 12 septembrie 2017), segmentul „Istoria Citită” are ca scop transmiterea experienței emoționale, umane din timpul Primului Război Mondial. Astfel, după fundamentarea informației istorice esențiale, tinerii participanți vor putea intra în contact cu aspecte personale legate de viața de pe front, drama războiului și de aspirațiile românilor de rând cu privire la Marea Unire. Segmentul cuprinde două activități: una de studiere a corespondenței istorice și cea de a doua, practică: participanții vor redacta scrisori legate de experiența lor la atelierele incluse în proiect și despre cum percep ei evenimentele Primului Război Mondial și Marea Unire.

În cadrul activității de studiere a corespondenței istorice, participanții vor avea ocazia de a cunoaște povești inedite și impresionante din scrisorile sau jurnalele de acum o sută de ani. Fie că au aparținut soldaților din tranșee, celor care îi așteptau acasă sau marilor actori politici ai vremii, aceste mărturii prezintă o altfel de istorie: istoria personală, așa cum rareori este ea prezentată la școală.

Prin redactarea scrisorilor, participanții vor transmite experiența lor grupurilor de tineri din celelalte 3 județe incluse în proiect. Ei vor avea ocazia să afle mai multe atât despre participanții din Brașov, Dolj și Sălaj, precum și despre posibilitățile de dezvoltare culturală și personală oferite de către cele 4 biblioteci partenere.

Împreună celebrăm Centenarul României Moderne, promovând diversitatea, toleranța și accesul liber la cultură!


Mai multe detalii despre activitate pe urmatorul link: „Istoria Citită”

Galeria cu imagini din actuala știre