Paul Iorgovici, reprezentant de frunte al Iluminismului, s-a născut în 28 aprilie 1764 la Vărădia, judeţul Caraş-Severin, şi a decedat în 21 martie 1808. Om de cultură bănăţean, jurist, cercetător al limbii române, Paul Iorgovici face din studiul limbii o ştiinţă a limbii, cum apreciază cercetătorul Crişu Dascălu: „Se poate spune că, prin el, lingvistica românească a devenit o ştiinţă independentă, încetând să mai fie o anexă a istoriei.“

Studiile elementare le-a făcut în satul natal, alături de fraţii săi, cu un învăţător venit din Ţara Românească. A urmat apoi şcoala trivială (de trei ani) de la Vîrşeţ, unde a învăţat limbile germană şi sârbă. Între 1776–1782 a urmat şase clase gimnaziale la Seghedin, unde a studiat şi filosofia. Între 1782–1784 a urmat filosofia la Pojon (Bratislava), apoi între 1784–1787 dreptul la Pesta, devenind, la 23 de ani, notar jurat. Mai apoi a studiat dreptul public austriac la Viena (până în 1787 sau 1789). După aceea a călătorit la Roma, Paris şi Londra.

În capitala austriacă, împreună cu doctorul Ioan Molnar-Piuariu a pus la cale editarea unui ziar românesc. În ciuda eşecului de a publica ziarul, Paul Iorgovici şi Molnar-Piuariu au continuat să colaboreze şi au întemeiat în anul 1795 „Societatea filosoficească a neamului rumânesc în mare Prinţipatul Ardealului“, din care făceau parte reprezentanţi ai elitei româneşti din Transilvania şi din Principate. La chemarea episcopului Şacabent din Vârşeţ, s-a reîntors în 1796 în Banat şi a fost numit avocat consistorial la Vârşeţ.

Cea mai valoroasă lucrare a sa este „Observaţii de limba rumânească“, apărută în 1799 la Pesta, în care demonstrează latinitatea limbii române prin înseşi proprietăţile limbii române. Interesul pentru specificitatea limbii noastre, teoria îmbogăţirii limbii prin mijloace interne, pionieratul lui Iorgovici în constituirea semioticii lingvistice româneşti reprezintă câteva dintre contribuţiile sale, laolaltă cu concepţia lexicografică, cu totul modernă, sau viziunea despre raportul între limbă şi naţiune, limbă-gândire ori alte asemenea demersuri teoretice sau practice. Prin toate acestea, „Observaţiile“ lui Paul Iorgovici se impun ca lucrare fundamentală a epocii luministe româneşti, de care apoi s-au servit I. Heliade Rădulescu, C. Diaconovici-Loga şi alţii.

A alcătuit un dicţionar în patru limbi: română, germană, latină şi franceză, cu care a ajuns la litera M. A tradus documente referitoare la originile românilor, aduse de la Roma. A alcătuit o „Scurtă istorie a românilor din Dacia, descrierea celor mai faimoşi împăraţi, filosofi şi bărbaţi ai antichităţii“, pe care nu a reuşit să o publice. În această carte se află şi rugăciunea „Tatăl nostru“, cu litere latine. Deşi nu a observat originalitatea lui Paul Iorgovici, marele istoric Nicolae Iorga apreciază „acest om cu o instrucţie şi cunoaştere de lume neobişnuit de bogate“. Şi tot el scrie: „Poate ar fi dat mai mult dacă «Observaţiile» ar fi fost primite altfel decît cu duşmănie de acei cari-l aveau în puterea lor, şi cu o deosebită răceală.“

Paul Iorgovici a murit pe neaşteptate în ziua de 21 martie 1808, la vârsta de 44 de ani. Nu s-a aflat niciodată adevărata cauză a morţii, dar s-a bănuit că a fost asasinat, otrăvit de adversarii săi.

Despre viaţa şi opera lui Paul Iorgovici s-au scris nenumărate studii relevante, între care cele semnate de Doina Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu, care au editat în 1979 lucrarea lingvistului bănăţean. De asemenea, au apărut două cărţi în anii din urmă: „Lumina de la Vărădia“, de Nicolae Danciu Petniceanu, Ediţie îngrijită şi Argumentum de Nicolae Sârbu. Prefaţă de Crişu Dascălu şi postfaţă de Paul Miclău. Timişoara: Gordian, 2008; şi „Paul Iorgovici, învăţat şi patriot bănăţean (1764-1808)“, monografie, de Ion Medoia, Timişoara: Eurostampa, 2008.

Biblioteca Judeţeană Caraş-Severin a primit numele lui Paul Iorgovici în 1993.