Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici” Caraș-Severin alături de Biblioteca Județeană “George Barițiu” organizează marți, 7 noiembrie, acțiunea de închidere a proiectului “CRESC la bibliotecă” și lansarea revistei “Nihon Made – Cultură ilustrată pentru tineri”.

Proiectul “CRESC la bibliotecă”, lansat de Biblioteca Județeană “George Barițiu” din Brașov și implementat în patru biblioteci publice din România: Brașov, Craiova, Reșița și Zalău, a constat în desfășurarea unui număr de trei ateliere interactive de istorie, corespondență și tehnică a interviului, activități subsumate unor subiecte istorice precum “Marea Unire din 1918” și “Participarea României la Primul Război Mondial”. La atelierele interactive desfășurate la Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici” Caraș-Severin au participat 10 copii de la Colegiul Național ,,Diaconovici Tietzˮ Reșița și de la Școala Gimnazială nr.2 Reșița.

Cu începere de la ora 8.30, la sediul bibliotecii, în prezența managerului Bibliotecii Județene ,,George Barițiuˮ Brașov, dr. Daniel Nazare, se va realiza un bilanț general al activităților desfășurate în cadrul proiectului iar copiii vor primi premii pentru activitățile desfășurate în cadrul proiectului.

Cu același prilej, Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici” organizează lansarea primului număr al Revistei de benzi desenate “Nihon Made – Cultură ilustrată pentru tineri”. Publicația este rezultatul unui proiect editorial finanțat de Către Administrația Fondului Cultural Național, implementat de către Biblioteca Județeană “George Barițiu” în parteneriat cu Asociația Musashino Japonia din Brașov. Evenimentul va avea loc la Liceul de Artă ,,Sabin Păuțaˮ Reșița, începând cu ora 10.00.

Aflată la primul număr, revista este realizată în tehnica japoneză de grafică manga și se adresează în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani. Scopul revistei constă în susținerea și dezvoltarea creativității adolescenților, respectiv apropierea acestora de cultura scrisă.

Prin organizarea acestui eveniment urmărim schimbul de informații, inventarierea și diseminarea rezultatelor obtinute in cadrul proiectului “CRESC la bibliotecă”, iar pe de altă parte, lansarea proiectului editorial “Nihon madeCultură ilustrată pentru tineri”, revistă bilingvă realizată în tehnica manga.